Despre motivatia in fotografie

    M-am gandit astazi la fotografiile pe care as vrea sa le fac. Ma rog, m-am gandit la asta in fiecare zi, de fapt. Mi-as dori sa fac fotografii mai bune, insa nu vreau ca asta sa devina un scop in sine. E o granita fina, cea dintre fotografia de placere si fotografia de ambitie, ca sa-i spun asa. Devine un fel de cursa pentru imagini senzationale, care sa-l dea pe spate pe privitor, si care sa-i asigure fotografului un loc de cinste intre stelele fotografiei contemporane. Adica sa devina o mica vedeta, ale carei lucrari sa fie urmarite cu sufletul la gura de fani. "Oau, ce taaare e poza asta. Apreciez foarte mult lucrarile tale. Spune-ne, cum ai realizat-o??".
    Cunosc cel putin o persoana care face poze pentru "glorie". Ma intreb cum o fi sa te lasi prins in jocul asta, sa te gandesti febril ce anume sa mai pozezi, ce subiecte tari sa mai gasesti, ca sa te mentii in top. Pentru ca daca ibntervine o pauza mai lunga, lumea deja incepe sa se intrebe: "Ce i s-a intamplat? Nu mai are inspiratie? Gata, a renuntat?". Nivelul asteptarilor creste, trebuie sa vii intotdeauna cu ceva mai bun. Ma rog, nu e nimic rau in a fi competitiv. Pana la urma asta te ajuta sa cresti.
    Cred ca e rau cand nu mai faci fotografie din pasiune, dintr-o pornire sincera si entuziasta, ci procesul se transforma intr-o cursa pentru imagini tari. Uite in punctul asta nu as vrea sa ajung.
Nu spun ca e rau sa te gandesti la o idee super tare, care sa te scoata din anonimat. Asta mi se pare chiar bine, e bine sa gandesti, sa iti pui creativitatea la incercare. Adevarul e ca mai toate s-au spus in fotografie, aproape toate subiectele par epuizate, incat a veni cu ceva nou, diferit si nemaifacut pare o utopie. De aceea, a te gandi la o idee tare e o provocare in sine. Poate ca, pana la 70 de ani, acea idee geniala va tasni de undeva. :)
    Dar e rau ca motivatia sa vina doar din dorinta de a deveni faimos. Oare gresesc? Ma intreb cate lucrari tari s-au nascut din aceasta ambitie, si doar din ambitie. Hmmm...trebuie sa mai disec problema.
    E ca si cum as vrea sa-mi fac un portofoliu tare si ma gandesc: oare ce poze ar da bine? Si ma duc sa fotografiez tigani, bolnavi, nebuni, oameni din inchisori, sau tot ce as considera eu ca ar fi un subiect mai acatari, chiar daca in realitate nu ma intereseaza deloc ce viata duc oamenii aia, ce ganduri si necazuri au. Transform intregul proces intr-unul rece, calculat, subordonat ambitiei mele de a-mi face un portofoliu bun. Nu ajung de fapt sa-i cunosc pe oamenii aia, de fapt nici nu ma intereseaza. Tot ce vreau e sa fac pozele si sa plec, sa ajung acasa si sa le selectez pe cele mai tari, apoi sa le postez pe net, ca sa vada populatia ce lucrari grozave am mai facut.
   Mai sunt concursurile, cum era cel de la NG. Una dintre teme era "Periferii urbane". Cunosc mai multi fotografi care s-au hotarat sa mearga intr-o expeditie foto pana intr-o zona insalubra, orice ar aduce a periferie dom'ne, ca sa faca si ei poze pentru concurs. Desi in mod normal ei nici n-ar fi tentati sa calce pe acolo. Dar deh, un concurs era un prilej bun de a-si testa mana, 2-3 ore petrecute intr-o periferie poate le-ar fi adus niste poze senzationale, in functie de noroc.
   Trebuie sa recunosc acum ca, o vreme, am gandit si eu ca un concurs e o motivatie in sine, adica te impulsioneaza sa mai faci niste poze. Ai o tema data, iti iei aparatul si iesi la hoinarit, poate pica ceva. Acum imi dau seama insa cat de gresit am putut sa gandesc. Pozele tebuie sa le faci cu sufletul, dintr-o pornire sincera catre un subiect, si nu din cand in cand, din dorinta de a obtine o poza buna. Oau, astia de la F9 chiar mi-au aranjat mai bine gandurile si conceptiile referitoare la fotografie. Vad acum mult mai limpede, mult mai clar, am inceput sa nu mai am dubii asupra a ceea ce cred referitor la fotografie. Parca nici nu ma mai intereseaza atat de mult rezultatul final (pozele), pentru ca am inceput sa simt unele lucruri. Altfel de lucruri. Nu ma mai grabesc sa-mi insfac aparatul si sa plec pe strazi, m-am relaxat, o iau mai moale. Ma gandesc la un subiect, il diger. Nu mai vreau sa pozez subiecte care nu ma intereseaza, vreau sa ma aplec asupra celor care imi starnesc intrebari. Nu mai vreau sa tratez lucrurile cu superficialitate, vreau sa inteleg mai bine ce se petrece.