M-am gandit sa nu fiu totusi atat de critica vis-a-vis de aceasta tarisoara ca un buchet de flori si sa consemnez cateva din lucrurile care-mi sunt dragi aici. Daca nu mi-ar place nimic, ar trebui sa plec urgent... N-am sa vorbesc despre chestii generale cum ar fi arhitectura, peisaje, evenimente etc. ci de lucruri mai marunte care-mi bucura viata din cand in cand. Mai ales in zilele de vara.
Un loc care imi place foarte mult in Bucuresti este iesirea de metrou dinspre TNB. Cand mai ajung seara pe la Universitate, imi place sa ma opresc acolo pe trepte, fumand o tigara sau mai multe, mai ales de vineri pana duminica. Dar orice seara a saptamanii este indeajuns de potrivita pentru a desfasura aceasta activitate. Imi place sa ma uit la oamenii care urca din pasaj (majoritatea pe scara rulanta, caci deh, sportul nu are mare trecere la noi) si sa-i observ. Spre deosebire de orele dupa-amiezii, cand lumea este mult mai pestrita si mai grabita, seara apar haine fistichii, chipuri mult mai interesante, iar oamenii zabovesc prin zona cateva minute, in asteptarea unui prieten (sau a mai multora). Scara rulanta aduce fete de liceu carora deja nu le mai poti ghici varsta exacta, baieti ceva mai draguti decat cei pe care-i vad in restul zilei, grupuri de prieteni sau cupluri care se saruta cu foc pana ce ultima treapta ii arunca in lumea de deasupra. Imi place sa observ cum se mai imbraca, ce combinatii mai fac, cum mai arata tinerii in seara respectiva, in care m-am nimerit si eu pe acolo. Ei cred probabil ca astept si eu pe cineva. Uneori astept, alteori nu. Desigur nu se intreaba ce fac eu acolo. S-ar mira daca ar sti ca pur si simplu imi place sa-i privesc? Cand am inceput sa fac asta, recunosc ca am avut o usoara stinghereala - ma simteam ca un intrus in aceasta lume grabita, cu reguli nescrise. Aici sosesti, stai pana iti ajung prietenii, apoi pleci spre locul-destinatie. Nu ramai asa, fara nici un scop sau plan clar. Pentru ca iesirea de metrou nu este o destinatie in sine. E ca un fel de gara in care oamenii se perinda cu treburi, cu scopuri precise.
Un loc care imi place foarte mult in Bucuresti este iesirea de metrou dinspre TNB. Cand mai ajung seara pe la Universitate, imi place sa ma opresc acolo pe trepte, fumand o tigara sau mai multe, mai ales de vineri pana duminica. Dar orice seara a saptamanii este indeajuns de potrivita pentru a desfasura aceasta activitate. Imi place sa ma uit la oamenii care urca din pasaj (majoritatea pe scara rulanta, caci deh, sportul nu are mare trecere la noi) si sa-i observ. Spre deosebire de orele dupa-amiezii, cand lumea este mult mai pestrita si mai grabita, seara apar haine fistichii, chipuri mult mai interesante, iar oamenii zabovesc prin zona cateva minute, in asteptarea unui prieten (sau a mai multora). Scara rulanta aduce fete de liceu carora deja nu le mai poti ghici varsta exacta, baieti ceva mai draguti decat cei pe care-i vad in restul zilei, grupuri de prieteni sau cupluri care se saruta cu foc pana ce ultima treapta ii arunca in lumea de deasupra. Imi place sa observ cum se mai imbraca, ce combinatii mai fac, cum mai arata tinerii in seara respectiva, in care m-am nimerit si eu pe acolo. Ei cred probabil ca astept si eu pe cineva. Uneori astept, alteori nu. Desigur nu se intreaba ce fac eu acolo. S-ar mira daca ar sti ca pur si simplu imi place sa-i privesc? Cand am inceput sa fac asta, recunosc ca am avut o usoara stinghereala - ma simteam ca un intrus in aceasta lume grabita, cu reguli nescrise. Aici sosesti, stai pana iti ajung prietenii, apoi pleci spre locul-destinatie. Nu ramai asa, fara nici un scop sau plan clar. Pentru ca iesirea de metrou nu este o destinatie in sine. E ca un fel de gara in care oamenii se perinda cu treburi, cu scopuri precise.
.JPG)
