vineri, 20 noiembrie 2009

0

Marea Neagra si plaja...tot neagra

Am scris treburile de mai jos de ceva vreme, dar nu le-am postat nici pana in ziua de azi. Cum in curand (daaaa, as vrea eu...) se va deschide un nou sezon estival, iar lucrurile s-ar putea schimba brusc in bine, m-am decis sa postez totusi pozele mele din Mamaia, cu toate ca vremea lor a trecut. Desi...Vara viitoare s-ar putea sa raman surprinsa cat de actuale sunt! Pozele care nu se demodeaza niciodata ! Bine ca n-am un prim-plan cu costume de baie - privitorii din viitor si-ar fi dat seama imediat ca pozele sunt din 2009 si nu din...2039.


N-am mai fost la Marea Neagra de vreo trei ani, iar in Mamaia de nu mai stiu cand. Am fost in schimb vara aceasta de vreo 3-4 ori, sa-mi ajunga (la Mamaia doar o data, dar o astfel de experienta iti ajunge pentru toata viata!!). Pozele le-am facut pe plaja de langa Galion (restaurantul n-are nici o vina!), in zona dintre sezlonguri, zona tuturor si a nimanui unde, pentru ca stateai pe paturica adusa de acasa, adica pe gratis, nimeni nu facea curat. Cu atat mai putin turistii, care se intindeau la soare pe nisipul amestecat cu mucuri de tigara, ambalaje de plastic si alte resturi mai mult sau mai putin degradabile.


Minunata senzatie de a rasfira nisipul printre degete si de a gasi mici comori aduse de mare, devenise aici o grea incercare pentru stomac. De gasit, gaseai destule (muult mai multe lucruri decat in vremea copilariei mele), in caz ca erai in stare sa rascolesti prin nisip. Pur si simplu nu mi-a venit sa cred, mai ales ca la cativa metri trona o mini-groapa de gunoi. Or fi romanii nespalati si puturosi, dar chiar si asa...sa se coaca la soare cot la cot cu propriile deseuri... Asa ca am iesit din letargia mea vis-a-vis de fotografie si am facut cateva poze.


Nu am mai fost mirata cand am gasit aceeasi situatie pe plaja din Vama Veche. PET-uri peste tot, mizerie... Mai ales in zona Stufului, unde o noapte de zbantzuiala pe plaja inseamna sute de mucuri de tigara aruncate direct pe nisip si amestecate bine sub picioarele petrecaretilor. Cine mai sta sa le adune? Noroc ca mai dispar de la un an la altul pe cale naturala... Am dansat si eu in fata la Stuf si mi-am dat seama ca oricum nu prea ai ce face: cosurile de gunoi sunt putine si se umplu rapid in primele ore, asa ca singura solutie a fost sa transform o doza goala de bere in scrumiera. Dar sa fim seriosi, chiar si cel mai bine intentionat petrecaret uita de problemele ecologice dupa cateva beri.


Revin: am privit mai atent una dintre poze si am descoperit un mic batalion de papucisti care marsaluiau inspre plaja. Comandantul le indica deja zona pe care urmau s-o ocupe. Pentru ca apoi, in buna traditie otomana, sa lase prapad in urma lor. A se observa punga de plastic din care nu pot iesi decat lucruri bune.










0

Anja Plaschg (Soap&-Skin) - o tipa talentata

Am descoperit-o intamplator, mi-au placut de la bun inceput cateva piese - din cate am inteles, le-a compus chiar ea. Am intrat pe site sa aflu mai multe, dar am iesit repede - are un site ciudat, creepy as putea spune, cu o muzica si mai creepy in fundal (asta nu e de bine pentru numarul de vizitari, dar poate altora le place).
Oricum, piesele mi se par chiar faine.
Claudiu, cica: Si tu poti sa faci o astfel de muzica. Daaaa....vom vedea. Eu nu ma pronunt, nici ca da, nici ca ba. Macar acum am instrumentul muncii, o superba claviatura midi care scoate sunete doar daca o conectez la calculator. Are 88 de clape si suna uimitor de bine. Face ca pianul, ca vioara, ca trompeta...si ca multe altele. Poate chiar sa fluiere, stiti voi, ca in Kill Bill... Mai am nevoie de un soft unde sa pun cap la cap mai multe linii melodice si vad eu pe urma...
Am primit-o de ziua mea de la Fratello, Uriashul adica. El este fratele Piticilor, dar este adoptat. Doar este Urias. Cum altfel putea sa care o orga de 20 de kile? Am zdranganit, am si inregistrat ceva, dar mai am pana sa fac muzica de film, asa cum imi doresc in secret. :)
Pana atunci, bucurati-va de muzica Anjei.


 Soap&Skin - Spiracle





Soap&Skin - Turbine Womb


marți, 13 octombrie 2009

0

Steagul si imnul romani


Ieri ii scriam despre muzica lautareasca unui amic din Mexico City. De fapt am inceput de la manele, am ajuns la lautareasca, apoi m-am apucat sa ii vorbesc despre tiganii din Romania. Tigani, rromi, romani, whatever. M-am consultat cu Wikipedia, ca sa nu spun prostii, si am aflat cateva lucruri pe care nu le stiam: ca au un steag si un imn.
Steagul romani a fost creat pe la 1933 dar adoptat universal in 1971, la primul Congres Mondial Romani, tinut la... Londra (ma mir ca n-au gasit un loc mai reprezentativ, undeva prin India!). Albastrul reprezinta cerul, verdele - pamantul/padurea, iar roata cu 16 spitze (chakra) este un simbol al vietii nomade, dar si al originii indiene.

 

Imnul Romani este piesa "Dzelem dzelem". Versurile au fost inspirate de persecutarea populatiei Romani de catre nazisti, in cadrul Holocaustului - traducerea lor este mai jos, via Wikipedia.


I went, I went on long roads
I met happy Roma
O Roma where do you come from,
With tents on happy roads?
O Roma, O brothers
I once had a great family,
The Black Legions murdered them
Come with me Roma from all the world
For the Roma roads have opened
Now is the time, rise up Roma now,
We will rise high if we act
O Roma, O brother

duminică, 27 septembrie 2009

2

Pe trepte la TNB

M-am gandit sa nu fiu totusi atat de critica vis-a-vis de aceasta tarisoara ca un buchet de flori si sa consemnez cateva din lucrurile care-mi sunt dragi aici. Daca nu mi-ar place nimic, ar trebui sa plec urgent... N-am sa vorbesc despre chestii generale cum ar fi arhitectura, peisaje, evenimente etc. ci de lucruri mai marunte care-mi bucura viata din cand in cand. Mai ales in zilele de vara.

Un loc care imi place foarte mult in Bucuresti este iesirea de metrou dinspre TNB. Cand mai ajung seara pe la Universitate, imi place sa ma opresc acolo pe trepte, fumand o tigara sau mai multe, mai ales de vineri pana duminica. Dar orice seara a saptamanii este indeajuns de potrivita pentru a desfasura aceasta activitate. Imi place sa ma uit la oamenii care urca din pasaj (majoritatea pe scara rulanta, caci deh, sportul nu are mare trecere la noi) si sa-i observ. Spre deosebire de orele dupa-amiezii, cand lumea este mult mai pestrita si mai grabita, seara apar haine fistichii, chipuri mult mai interesante, iar oamenii zabovesc prin zona cateva minute, in asteptarea unui prieten (sau a mai multora). Scara rulanta aduce fete de liceu carora deja nu le mai poti ghici varsta exacta, baieti ceva mai draguti decat cei pe care-i vad in restul zilei, grupuri de prieteni sau cupluri care se saruta cu foc pana ce ultima treapta ii arunca in lumea de deasupra. Imi place sa observ cum se mai imbraca, ce combinatii mai fac, cum mai arata tinerii in seara respectiva, in care m-am nimerit si eu pe acolo. Ei cred probabil ca astept si eu pe cineva. Uneori astept, alteori nu. Desigur nu se intreaba ce fac eu acolo. S-ar mira daca ar sti ca pur si simplu imi place sa-i privesc? Cand am inceput sa fac asta, recunosc ca am avut o usoara stinghereala - ma simteam ca un intrus in aceasta lume grabita, cu reguli nescrise. Aici sosesti, stai pana iti ajung prietenii, apoi pleci spre locul-destinatie. Nu ramai asa, fara nici un scop sau plan clar. Pentru ca iesirea de metrou nu este o destinatie in sine. E ca un fel de gara in care oamenii se perinda cu treburi, cu scopuri precise.

vineri, 25 septembrie 2009

0

Tampila revine

Oau, cat de mult a trecut de cand n-am mai scris pe blog ! Cam de cand ne-am mutat de langa Cismigiu. Zona aceea avea ceva special...sau poate eu GANDEAM ceva mai mult atunci. Am fost intr-o pasa ciudata in ultimele luni, n-am facut mai nimic important. Nici macar nu am mai fotografiat (ma refer la poze pentru sufletul meu, nu la cele de studio). Acum este septembrie, iar ultimele fotografii le-am facut prin primavara. Este uimitor cum de am reusit sa ajung in extrema cealalta. Am avut o mica vacanta prin tara si nu am facut nici macar o poza, desi am trecut prin zone frumoase. Am fost in Grecia si nu m-am obosit nici macar sa scot aparatul din apartament, dar'mite din geanta. In sufletul meu s-a instalat un dezinteres total fata de fotografie. Singurul regret ar fi ca nu am amintiri palpabile din acele calatorii. Poze la care sa ma uit peste cativa ani. Poate ar trebui sa-mi iau un compact, e incomparabil mai usor de carat. :)  

Acum, la inceputul toamnei, redescopar cititul in parc (sau la terasa MTR) si hoinaritul aiurea prin oras. Este grozav, simt ca incep sa revin la viata, ca reincep sa gandesc! In ultimele luni m-am simtit goala pe dinauntru, letargica...este ciudat, nici eu nu inteleg pe deplin ce mi s-a intamplat. Problema este ca m-am trezit cam tarziu, o sa vina frigul si n-o sa mai pot citi in parc... :((  As avea multe de scris, dar acum nu-mi vine nimic in minte. Ma bucur totusi ca am reinceput sa scriu.