Langa lac (5)

          Iesirea de astazi nu a fost prea reusita, desi o asteptam de ceva vreme. Nu am mai reusit sa ajung langa lac de aproape trei saptamani, caci a fost o vreme mizerabila, cu ploi care pareau ca nu se mai opresc. Incet, incet, am inceput sa uit senzatia imbatatoare de vara care se apropie si am revenit la starea de hibernare din timpul iernii. Ploile si soarele schimbator jucau feste mintii mele, asa ca am preferat sa abandonez lupta pentru o stare normala de spirit, si sa ma adancesc in lumea filmelor.
          Astazi, dupa o dimineata mohorata cu ploaie, a iesit in sfarsit un soare superb, asa ca am lasat totul balta, mi-am luat bicicleta si am plecat in parc. Am constatat ca imi pierdusem putinul antrenament - pedalam cu greu,  iar urcusul dealului s-a dovedit a fi un chin. Dupa ce si jeansii pe care-i imbracasem s-au dovedit a fi o alegere foarte proasta, am decis sa abandonez plimbarea si sa ma asez langa lac. Aici se petrecuse o mica, dar esentiala, schimbare: langa cel de-al treilea chiparos, aparuse intre timp o banca. Cineva a decis ca acest loc este prea pitoresc pentru a fi lasat neamenajat, asa ca a adus, de undeva, o banca, lucru care nu prevestea nimic bun pentru evolutia acestei bucati de pamant. Vizualizam deja viitorii ocupanti ai bancii, vorbitori zgomotosi si mancatori de seminte, o reteta sigura pentru a anihila farmecul precar al locului.
          Din fericire, cand am ajuns, banca era goala, asa ca m-am asezat intr-un petic de soare si mi-am scos Kindle-ul. Nu au trecut nici doua minute si a aparut un interlocutor neasteptat, in persoana unui tanar strain de aceste meleaguri, probabil italian, care a intrat in vorba cu mine. La origine sunt o fire prietenoasa, dar se pare ca am devenit suspicioasa cu strainii, mai ales cand am senzatia ca vor sa-mi fure ceva. Si senzatia asta o am destul de des - probabil ca am dezvoltat o mica paranoia, rezultat al tarii in care traiesc. Iar acest italian parea  interesat de bicicleta mea, pe care s-a oferit chiar sa o cumpere. Nu stiam cum sa il fac sa plece, fara a fi insa nepoliticoasa, pentru ca era posibil sa ma insel asupra lui. Asa ca i-am raspuns politicos la toate intrebarile, dar aveam grija sa privesc si in partea opusa, semn ca as vrea sa incheiem conversatia. Pana la urma a plecat, am rasuflat usurata si m-am mutat mai aproape de bicicleta.
          Dupa ce am ramas, in sfarsit, singura, am incercat sa regasesc senzatia de bine pe care o aveam langa lac. Astazi insa, nu am avut parte de ea, si nici nu am reusit sa scriu mare lucru. Blugii ma strangeau, mi se facuse cam frig si, colac peste pupaza, doua muste isi faceau curte intr-un mod violent chiar deasupra capului meu. La inceput am reusit sa le alung cu jacheta, dar nu a trecut mult si s-au intors, cu bazaitul lor enervant, zburand cu viteza in jurul meu. Cum banca din apropiere se ocupase intre timp, nu-mi mai permiteam sa ma lupt cu mustele in vazul oamenilor, asa ca am incercat sa ma concentrez, in schimb, pe alte sunete mai optimiste, cum ar fi ciripitul pasarilor. Intr-un final, mustele au invins, iar eu mi-am luat talpasita de langa lac. Ma gandeam cat de ingrat este sa fii vaca si sa te bazaie mustele ziua intreaga - eu cu siguranta as ceda nervos dupa cateva ore.

Read More

Albumu' lui Tampila - Silueta

         A trecut destul de multa vreme de cand nu am mai vazut desene stranii pe pereti. Ma simteam ca si cum am pierdut ceva pretios, si am ajuns sa ma intreb daca aceste forme intamplatoare sunt rare, sau pur si simplu mi-am pierdut eu capacitatea de a le vedea.
         Pana intr-o seara, cand o asteptam pe Eliza la gara. M-am asezat pe o banca si, zbuf, mi-a aparut in fata ochilor. Era chiar in fata mea, pe un perete aflat la doua peroane distanta. O fata imbracata intr-o rochie sau poate o jacheta pana deasupra genunchilor, care alearga cu parul in vant, avand un buchet de flori in mana dreapta. Eliza a poreclit-o Pitica Trubadura, pentru ca ei i se pare ca buchetul de flori este de fapt un instrument de cantat. Asta este si partea frumoasa a acestor desene - fiecare isi imagineaza ceea ce vrea.

Read More

Activitati copilaresti

         De doua zile bate un vant naprasnic, asa ca nu am mai mers langa lac. Pot spune ca imi lipseste... Asa ca ma invart fara rost prin casa.
         Citeam recent un articol despre un numar de lucruri pe care orice copil ar trebui sa le faca pana la 12 ani. Desi nu mi se pare o lista completa, am fost uimita cat de multe activitati din cele trecute acolo am lasat nebifate. Nu e de mirare, avand in vedere ca parintii mei nu mi-au luat bicicleta, nici role sau trotineta, nu m-au dat la inot sau patinaj si nici la schi, in schimb am luat lectii de pian si chitara si m-au dus in multe calatorii prin tara. A, si pana in liceu nu am fost in nici o tabara. (cat de trist sa fie asta?). Sa inteleg ca am avut o copilarie ratata? N-as putea spune, dar mi-ar fi placut sa incerc toate activitatile specifice unui copil obisnuit. Caci fiecare lucru are timpul sau...
         Cand am crescut, fiind ceva mai ambitioasa decat sunt acum, am invatat singura sa inot si sa merg cu bicicleta, pe role si patine am dat cateva ture, dar de schiat nu am incercat decat o singura data. Desigur, nu am atins maiestria pe care ti-o confera exercitiul constant din anii copilariei - abia acum o saptamana am invatat, in sfarsit, sa merg fara o mana pe bicicleta si, de asemenea, sa merg in picioare. Si a fost pentru prima data cand am lasat bicicleta sa ia viteza la vale, oau, ce sentiment grozav! Ei, toate aceste senzatii eu ar fi trebuit sa le traiesc demult. Ca adult, nu mai ai acelasi curaj irational de care da dovada un copil. Si parca nici cazaturile nu mai sunt la fel.

        Asa... Revenind la lista, sunt cateva lucruri pe care nu le-am incercat si as vrea sa le experimentez chiar si la aceasta varsta:

- sa construiesc o coliba (cred ca e tare distractiv);
- sa stau in spatele unei cascade (cand o voi gasi pe cea potrivita, sigur o sa incerc);
- sa fac rafting si sa navighez intr-o canoe (asta e mai complicat);
- sa aprind un foc fara chibrit (pot sa incerc chiar maine treaba asta);
- sa gasesc un loc cu harta si busola (mda, cred ca pe asta n-o s-o pun in practica prea curand).

Read More

Langa lac (4)

      Astazi a fost teribil de cald, iar mie mi-a fost somn toata ziua. Cafeaua si energizantele nu-si mai fac efectul, probabil singura solutie ramane somnul, de care ma feresc cat pot in timpul zilei, pentru ca urasc sentimentul pe care-l am atunci cand ma trezesc si e inca lumina afara: o tristete asociata cu senzatia ca am pierdut ceva. Asa ca de obicei ma lupt cu somnul, dar nu inving intotdeauna.

      Astazi a fost una din acele zile si era clar ca, daca stau in casa, voi sfarsi prin a ma culca, asa ca am ales sa ies din nou cu bicicleta. A fost totodata si un test, pentru a vedea daca miscarea si statul pe iarba pot fi un antidot impotriva oboselii. N-am reusit sa urc decat o singura data dealul, ca sa nu mai spun ca aproape am cazut de pe bicicleta, incercand sa ma urc pe ea.

       Ora la care am ajuns aici nu este cea mai potrivita: ceva mai departe, in stanga, o ceata de colorati se distreaza zgomotos, aruncandu-se unii pe altii in apa. Ma simt ca si cum as sta pe malul Gangelui, desi cred ca acolo e ceva mai liniste. Pe podul din fata mea, cativa cetateni pescuiesc, dar nu par sa aiba prea mult succes. In mod clar, parcul asta e cel mai liber din Bucuresti, lucru bun si rau in acelasi timp. Culmea, la cativa metri mai sus, soldatii pazesc focul vesnic, deci exista o autoritate pe undeva, limitata insa spatial. In rest, no man's land sau, mai degraba, taramul coloratilor.

        Ma gandeam azi cat de scurta mi se pare mie ziua, pentru ca ma trezesc tarziu si seara nu-mi vine sa lucrez, ci imi vine sa fac alte lucruri, cum ar fi sa ies undeva cu prietenii, sa vad un film, sau sa fac o baie cu spuma si sa citesc. Am realizat ca nici macar nu stiu cum arata ziua la ora 7 dimineata, cu atat mai putin la ora 6. Oare atunci este lumina sau este inca noapte? Chiar nu stiu! Dupa ce am terminat scoala, pot numara pe degete zilele in care m-am trezit la astfel de ore. Pot spune insa ca imi plac zorii si senzatia de proaspat pe care mi-o lasa. Teoretic vorbind, mi-ar placea sa ma trezesc odata cu rasaritul si sa am o zi lunga care mi se asterne in fata, dar practic nu cred ca as putea-o face vreodata.

        M-am gandit si la personajele pe care le aveam la Cismigiu, de care am scris aici. Dupa ce ne-am mutat de acolo, a urmat o perioada un pic nefasta, in care am renuntat treptat sa gandesc, sa scriu si sa ma bucur. Nu am mai intalnit (sau nu am mai putut recunoaste) nici un personaj si nici un desen inchipuit. Dupa ce ne-am mutat aici, am inceput treptat sa imi revin, insa abia acum, cand m-am reapucat sa scriu, simt ca am redevenit eu, cea pe care o stiam. Tot aici am intalnit, in sfarsit, un personaj. Iar primul desen pe care l-am vazut, dupa multa vreme, a fost acum doua zile, cand o asteptam pe E. in gara. M-am asezat pe banca si pur si simplu m-a izbit, era chiar in fata mea, pe un perete. Poza este insa in aparatul ei, si sper sa o pot arata cat de curand.

        Revenind la personajul meu, pot spune ca este cel mai interesant dintre toti cei de pana acum, poate si pentru ca este mult mai tanar. L-am vazut prima data in parc, intr-o dimineata, iar felul in care era imbracat mi-a atras imediat atentia. Era blond, cu o alura de neamt, purta o camasa fara cravata, bretele si pantaloni conici suflecati la glezna, a caror geometrie era accentuata de formele rotofeie. Emana un aer straniu, cu o doza de nebunie. L-am intalnit apoi aproape in fiecare dimineata, plimbandu-se prin parc cu o doza de Cola in mana. Imbracat le fel de neobisnuit, parea desprins dintr-un film cu gangsteri. Intr-o zi l-am vazut si in alt loc decat in parc, si anume la firma de pompe funebre de la coltul strazii. Brusc, a capatat o aura de personaj din Six Feet Under, serial in care s-ar fi incadrat perfect. Mi-ar placea sa stiu povestea lui, dar probabil n-o voi afla niciodata...

Read More

Lucruri marunte care te pot bucura

        M-am gandit sa fac o lista cu lucruri relativ simple pe care le poate face cineva, atunci cand sta in casa si se simte singur(a) si deprimat(a). Desigur, vorbesc mai mult pentru mine pentru ca, in general, oamenii se duc la munca de dimineata pana seara si sunt prea ocupati pentru a se lasa prada unor astfel de sentimente frivole. Asa ca, pentru majoritatea oamenilor, lista poate fi utila doar in week-end sau seara.
        Sunt lucruri care nu necesita nici o pregatire prealabila, ci pot fi facute spontan. Si le poti face singur(a) - cam asta e si ideea, ca n-ai cu cine sa le faci in acel moment. Mai greu este sa treci de primul primul pas, si anume sa iesi din casa. Eu una aman plecarea cu activitati insignifiante (cum ar fi sa citesc toate postarile de pe Facebook) desi stiu ca, daca-mi misc fundul afara pe usa, starea mea de spirit se va imbunatati considerabil.

• iesi afara cu bicicleta (sau rolele) si stai pe iarba intr-un parc (de preferat langa lac);
• du-te la un film bun;
• ia cu tine o carte si mergi intr-un parc sa o citesti;
• du-te la karting si incearca sa conduci cat mai repede;
• incearca o ora de catarat;
• du-te la cel mai apropiat bazin de inot;
• mergi la parcul de distractii;
• viziteaza un muzeu in care n-ai fost deloc;
• ia trenul si pleaca o zi undeva (poti sa faci experienta si mai interesanta daca te duci in gara si iei bilet pentru primul tren care pleaca);
• consulta un ghid on-line, gen Metropotam, si vezi daca se intampla ceva in strada, ca sa mergi si tu si sa te pierzi in multime;
• .....lista continua...

Read More

Langa lac (3)

     
       Am reusit sa vin si a treia oara in acelasi loc, langa lac. Ca sa ajung aici, a trebuit sa astept sa treaca o turma de gaste (sau erau lebede?), care-si plimbau odraslele pe alee. Stau la umbra unui artar (daca-mi amintesc bine lectiile de botanica), iar putin in stanga mea, tarmul lacului este umbrit de trei chiparosi - ce copaci frumosi! Cam la 10 metri de mine, doua rate salbatice dormiteaza la mal. Locul asta este chiar foarte frumos, si-mi da o stare de bine fantastica. Aici, langa lac, ma simt foarte bine si nu ma deranjeaza ca sunt singura. In majoritatea cazurilor, insa, nu pot suporta singuratatea, mai ales cea din casa. Este o senzatie cu care nu stiu cum sa ma descurc.

        M-am lasat furata de peisajul din fata mea si mi-am imaginat cateva probe de indemanare cu bicicleta, atat de intens incat in fata ochilor mi s-a derulat un adevarat film: cum ar fi sa cobor cele 14 trepte care ajung la o mica suprafata plana si apoi direct in apa, cum m-as plimba chiar pe marginea ingusta a podului, incercand sa nu ma ia ameteala si sa gresesc directia, si tot asa. Mi-am imaginat chiar cum cineva cade cu bicicleta in lac la proba de pe pod, iar eu probabil ca i-as sari in ajutor. Desi nu eram sigura cum as plonja, cu mainile sau cu picioarele; nici macar nu am idee cat de adanc e lacul! Din nou, m-am gandit la fundul apei si la ce ar putea sa ascunda, dar apoi m-am linistit, amintindu-mi ca as fi incaltata (probabil).

         Si ma mai gandesc cum as putea sa ma organizez si eu odata, pentru a ma ocupa de toate lucrurile pe care am vrut sa le fac si pe care nu le-am inceput niciodata cu adevarat. Este un adevarat paradox: statul degeaba imi toceste psihicul, dar nu fac nici un efort pentru a ma pune la treaba. Singura metoda ar fi sa incerc sa ma autodisciplinez putin cate putin, ceea ce pare ceva foarte greu de realizat, dar nu imposibil.

         Si ma mai gandeam sa fac o lista cu lucruri marunte care te pot face sa te simti mai bine si care, cel putin  in cazul meu, functioneaza. Nu este deocamdata o lista lunga, dar sper sa tot creasca. Si trebuie sa mentionez ca nu include shoppingul sub nici o forma - nu stiu ce om "inteligent" a putut sa proclameze aceasta activitate drept eliberatoare (probabil ca este, pentru o anumita categorie de persoane). In  lumea reala, de obicei regreti ca ti-ai cheltuit banii pe lucruri de care nu aveai nevoie cu adevarat. Lista mea o s-o pun intr-un post separat, pentru a mai adauga, in timp, cate ceva.

susa foto: http://thebicycleisart.com/post/6825012176/crossing-the-bridge

Read More

Din gandurile lui Piticu (1)

      Am observat ca oamenii au tendinta de a migra in vecinatatea altor oameni, chiar necunoscuti, invadandu-le spatiul intim. Am constatat de multe ori in restaurant ca, desi sunt o multime de mese libere, oamenii se aseaza in apropierea meselor ocupate. In metroul gol, oamenii se aseaza langa altcineva, desi sunt destule scaune libere. La magazin, oamenii tind sa formeze o coada mai mare, desi alaturi exista case cu cozi mult mai mici.

      Inca nu am putut intelege pe deplin acest fenomen: exista o forta de atractie a multimii? Sau oamenii se simt stingheri daca e prea mult spatiu in jurul lor? Nu inteleg, pentru ca eu simt exact contrariul: imi place sa pastrez distanta fata de ceilalti oameni, pe cat posibil. In acest fel, le respect intimitatea si ma bucur si eu de a mea.

Read More

Langa lac (2)

 

      Pentru ca astazi ploua, probabil nu voi iesi cu bicicleta, si cu atat mai putin nu voi mai sta langa lac. Asa ca voi inregistra ceea ce am scris ieri.

      Privind podul arcuindu-se peste apa, m-am gandit ca intotdeauna am fost  atrasa iremediabil de pesteri si lacuri subterane. Nu stiu daca atractia era deja prezenta in interioul meu, dar totul s-a declansat cand am citit Ciresarii si aventurile lor in pestera, precum si o carte mai putin cunoscuta de aventuri care mi-a marcat copilaria (o sa o caut cand merg acasa).

     Senzatiile pe care le am sunt insa contradictorii: sunt fascinata de lacurile subterane, dar in acelasi timp sunt ingrozita de ideea de a inota intr-un astfel de lac, cu atat mai mult de a atinge fundul cu picioarele si de a da peste cine stie ce vietati miscatoare.

     Imi amintesc cu placere de prima si singura mea expeditie in pestera Ratei, cu asociatia Focul Viu. Am avut o casca de muncitor capatata de la un vecin si o lanterna mare, patrata, luata de la maica-mea, pe care am lovit-o de toti peretii pana a devenit inutilizabila (nici nu auzisem atunci de frontala). Cred ca nici cizme de cauciuc nu am avut, pentru ca tin minte ca ciorapii de lana musteau de apa. Si totusi, a fost o adevarata aventura - am traversat rauri subterane si m-am dat pe tobogane de noroi, m-am strecurat printre pereti ingusti si am mers pe branci prin coridoare stramte. In timp ce traversam o falie extrem de ingusta, in care peretii nu erau drepti, ci cam in unghi de 75 de grade, am ramas putin in urma dar, in loc sa ma sperii, am zabovit acolo si m-am lasat pe piatra rece, am stins lumina si am ramas asa pret de cateva minute, intr-un moment de fericire deplina.

Lac intr-o pestera din Mexic

      De cand am aflat de existenta lui, as vrea sa vizitez lacul termal din pestera Miskolctapolca, Ungaria.

Lacul termal din pestera Miskolctapolca, Ungaria

Read More

Langa lac (1)

      Postarea ar fi trebuit scrisa de fapt ieri, pentru ca ieri am luat in sfarsit bicicleta si am plecat la plimbare prin parcul Carol, aflat la doi pasi de mine. Dar o scriu acum, fiindca azi am luat din nou bicicleta, am facut cam aceleasi trasee si m-am asezat in acelasi loc langa lac. In loc sa citesc, m-am apucat sa gandesc si sa scriu ceva.  Si ieri, si azi.

      M-am hotarat, deodata, sa fac aceleasi lucruri in fiecare zi, pana le storc de ultima noutate aducatoare de bucurie. Si sa redau aici, de fiecare data, ceea ce am gandit si am scris langa lac. Peste ani, va fi ca o marturie palpabila a ceea ce am fost la un moment dat si o masura a ceea ce am devenit intre timp.

      "Am descoperit ca pot sa scriu la fel de bine pe Kindle ca pe calculator. E drept ca are si neajunsuri, cum ar fi ca nu iti salveaza automat ceea ce ai scris, iar daca a intrat in standby, adio compozitie literara...Am patit-o deja, asa ca o sa am mai multa grija. Stau acum pe iarba, pe malul lacului, si mi s-a facut pofta de scris - pentru cateva minute m-am simtit fericita,chiar daca am uitat sa salvez.

      Locul este grozav, dar atmosfera mai putin: in dreapta mea, din fericire ascunsi dupa o salcie, un baiat si doua fete sparg seminte si rad zgomotos. Pe treptele podului de pe lac, doi colorati fac baie si stau la plaja, iar pana la mine ajung franturi de slagare maneliste. Nici asa, fredonate, nu pot sa le suport, mi se par si mai agresive cu auzul meu. Desigur, nu pot sa am pretentia ca parcul sa fie in intregime la dispozitia mea. Nici macar bucata asta de iarba pe care stau. Iar acum parcul este chiar liber, spre deosebire de week-end, cand mai bine stau in casa decat sa vin aici.

      Na, ca m-a muscat si o insecta, nu stiu ce era, doar capusa sa nu fie! Ba stai, ca mi-a ajuns pana in chiloti, mama ei de insecta! Cu toate astea, iubesc bucata asta de iarba...

      Fabulez, dar ar fi grozav sa existe un parc numai pentru oamenii faini, sau cel putin oamenii linistiti. Si sa aiba neaparat un lac. Un loc in care sa se stea pe iarba, la umbra copacilor, sa fie picnicuri si jocuri de tot felul, si nimeni sa nu deranjeze pe nimeni. Utopie si discriminare, stiu. Daca as avea o bucata de padure, cu siguranta as face un astfel de parc, in care as accepta oamenii pe baza de "Face control". Dar stai, nu pot face eu selectia, pentru ca vreau sa fiu si eu acolo, pe iarba, bucurandu-ma de parcul acesta minunat.

      Hmm, dar daca stau bine sa ma gandesc, exista un parc in Bucuresti care se apropie un pic de imaginea ideala: parcul Kisselef, partea dinspre MTR. Nu-mi amintesc sa se poata sta pe iarba, dar este un loc extraordinar pentru citit. Fiind probabil prea mic, nu satisface exigentele multimii cotropitoare, dornice de plimbari lungi. Anii trecuti, cand am locuit prin apropiere, am facut o adevarata fixatie cu acest parc. Am citit multe carti pe bancile lui, stand cateodata ore in sir. Aveam deja bancile preferate, stiam cam pe unde e mai liniste, unde sunt locurile mai umbrite si mai putin circulate. Ba chiar am descoperit ca nu pot citi in alt parc, pentru ca nu regaseam aceeasi atmosfera. M-am oprit odata in parcul micut de langa Gradina Icoanei, care imi placea foarte mult la un moment dat, insa pur si simplu nu am putut sa citesc nici o pagina. Asa ca ce am facut? Am luat metroul si am plecat spre parcul Kisselef. Numai eu pot sa ma inteleg, stiu."

via moderndayfairytale

Read More

Din gandurile lui Tampila (4)

     Vara trecuta am fost la un festival de jazz in creierul muntilor. In ciuda anotimpului torid, ploile s-au tinut lant, asa ca a trebuit sa folosesc umbrela in cea mai mare parte a timpului. Atunci am inteles si eu de ce nu te lasa badigarzii cu umbrela la concerte: pentru ca nu mai poti aplauda. Ia incercati si voi sa tineti o umbrela si sa bateti in acelasi timp din palme! Aici, insa, badigarzii nu au putut ajunge, asa ca cei din spatele meu au studiat nestingheriti modelul umbrelei mele. Anul asta o sa-mi aduc umbrela cea mare, de iesit la iarba verde, ca sa pot aplauda pana fac basici in palma!

Read More

Revin, recitesc, regasesc

Bine te-am regasit, jurnalule virtual... In ultimii doi ani am tot avut intentia de a scrie pe blog, dar se pare ca nu am trecut la fapte. Este incredibil cum trece vremea! Intre timp, a crescut si numarul piticilor, de la 19 au ajuns sa fie 25.
Am recitit cu drag cateva postari si mi-am dat seama ca e un lucru tare placut de a regasi, peste ani, ganduri si intamplari pe care le-am uitat intre timp. Asa ca mi-am luat inima in dinti si, intr-o seara de duminica, m-am reapucat sa astern ganduri noi.
Cu aceasta ocazie festiva, inaugurez o noua rubrica saptamanala: Ce ascult, vad si citesc.
Stiu ca nu am cititori, dar asta nu ma impiedica sa scriu pentru mine, e chiar nostim intr-un fel... Intotdeauna mi-a placut sa tin un jurnal!

Asa ca:

Ascult:  Gotye - Hearts a mess

Vad:  Lars and the real girl, cu Ryan Gosling si Emily Mortimer


Citesc:  Haruki Murakami - Cronica pasarii-arc

Read More