Tentatii in 30 de minute

      Drumul pe jos de la Clubul Taranului pana acasa dureaza cam jumatate de ora. L-am parcurs recent, intr-o zi cu soare, si abia acum am devenit constienta cat de multe "tentatii" sunt presarate in decurs de 30 de minute. Ma refer la ce pot cumpara de-a lungul acestui drum. Si totul se planuieste si selecteaza in mintea mea, evident.

• imediat dupa muzeu, este o farmacie cu preturi mai mici. Am ceva de cumparat de acolo? Am o durere, ceva, orice? Nu, bine. Trec mai departe;
• urmeaza Plafarul. Am ceva de luat de la plafar? Un ceai, un ulei esential? Nu? Ok;
• imediat, Mini Prix. Oau, reduceri. Manechinele sunt aproape dezbracate. Sa intru? Hmm, ultima oara a fost o inghesuiala teribila la cabinele de proba, iar hainele sunt cam nasoale. Sarim peste el de data aceasta;
• mai incolo, un magazin cu pantofi. Intru, dar renunt sa cumpar ceva pentru a nu stiu cata oara, pentru ca vad foarte bine ca pantofii sunt din plastic. Stiu deja asta, dar eu tot insist;
• la mica distanta, Fashion Tattoo. Vai, cand o sa-mi cumpar cercelul ala de buric?? Niciodata nu am bani pentru el. Nici de data aceasta, evident;
• doi pasi mai incolo, Second Hand. Magazinele mele favorite. Intru, nu se poate sa nu intru, mai ales ca au si reduceri. De aici nu ies cu mana goala, ci cu doua fuste. Am invatat sa fiu mai selectiva, dupa ce am aruncat vreo trei saci cu haine de la second, luate in momente de euforie. 
• urmeaza piata 1 Mai, cu shaorma cea vestita. Am ratat perioada de reduceri incredibile, cand oamenii stateau la coada sa se indoape cu shaorma de trei lei. Renunt si la shaorma, desi mi-e foame. Pute prea tare, chiar si fara optiunea usturoi. Si sunt sanse mari sa mi se faca greata.
• mai incolo, pe cealalta parte, alt Second Hand. Dar astia nu au reduceri, asa ca nici nu ma obosesc sa trec strada;
• ceva mai incolo, Mega Image. Nu ca nu ar fi fost si altul mai in spate, dar asta imi sare mereu in ochi, e mare si are multe chestii. Oare mai au varza in ghiveci, de care am luat acum cativa ani ? Nu am chef de cozi azi;
• mai departe, magazinul Galla, cu unelte de pictura, sculptura etc. Sa-mi mai iau un lut, o pensula, o vopsea?? Nu, am luat deja, trebuie sa ma abtin. Cand le termin.
• de la piata Domenii trebuie musai sa cumpar ceva, chiar daca nu am neaparata nevoie. Macar ceva pentru Bruno.

     De-aici se temina, de obicei, lupta interioara, pentru ca mai am putin pana acasa si nu mai sunt magazine. Si sunt sanse mari sa am deja mainile pline.

Read More

Pe trepte la TNB

M-am gandit sa nu fiu totusi atat de critica vis-a-vis de aceasta tarisoara ca un buchet de flori si sa consemnez cateva din lucrurile care-mi sunt dragi aici. Daca nu mi-ar place nimic, ar trebui sa plec urgent... N-am sa vorbesc despre chestii generale cum ar fi arhitectura, peisaje, evenimente etc. ci de lucruri mai marunte care-mi bucura viata din cand in cand. Mai ales in zilele de vara.

Un loc care imi place foarte mult in Bucuresti este iesirea de metrou dinspre TNB. Cand mai ajung seara pe la Universitate, imi place sa ma opresc acolo pe trepte, fumand o tigara sau mai multe, mai ales de vineri pana duminica. Dar orice seara a saptamanii este indeajuns de potrivita pentru a desfasura aceasta activitate. Imi place sa ma uit la oamenii care urca din pasaj (majoritatea pe scara rulanta, caci deh, sportul nu are mare trecere la noi) si sa-i observ. Spre deosebire de orele dupa-amiezii, cand lumea este mult mai pestrita si mai grabita, seara apar haine fistichii, chipuri mult mai interesante, iar oamenii zabovesc prin zona cateva minute, in asteptarea unui prieten (sau a mai multora). Scara rulanta aduce fete de liceu carora deja nu le mai poti ghici varsta exacta, baieti ceva mai draguti decat cei pe care-i vad in restul zilei, grupuri de prieteni sau cupluri care se saruta cu foc pana ce ultima treapta ii arunca in lumea de deasupra. Imi place sa observ cum se mai imbraca, ce combinatii mai fac, cum mai arata tinerii in seara respectiva, in care m-am nimerit si eu pe acolo. Ei cred probabil ca astept si eu pe cineva. Uneori astept, alteori nu. Desigur nu se intreaba ce fac eu acolo. S-ar mira daca ar sti ca pur si simplu imi place sa-i privesc? Cand am inceput sa fac asta, recunosc ca am avut o usoara stinghereala - ma simteam ca un intrus in aceasta lume grabita, cu reguli nescrise. Aici sosesti, stai pana iti ajung prietenii, apoi pleci spre locul-destinatie. Nu ramai asa, fara nici un scop sau plan clar. Pentru ca iesirea de metrou nu este o destinatie in sine. E ca un fel de gara in care oamenii se perinda cu treburi, cu scopuri precise.

Read More

Teatru in strada si circ in public

       Asta-seara am nimerit, intamplator, la o reprezentatie de teatru in strada, pe tapsanul din fata Teatrului National. Cred ca piesa trecuse deja de jumatate, dar fiind vorba de ceva abstract, nu conta chiar atat de mult momentul in care nimereai acolo.

        Spectatorii formau un cerc mare in jurul actorilor, iar unii se asezasera confortabil pe iarba - mi-a placut atmosfera, asa ca m-am asezat si eu jos. Chiar nu-mi venea sa cred ca pot gasi astfel de momente si in blazatul Bucuresti. In primele randuri, oamenii fotografiau cu ce aveau la indemana - aparate profi, compacte, dar si cu telefonul. Declansau incontinuu, imortalizand fiecare miscare a actorilor. Nu trece mult si in scena este adusa o platforma. Ca la un semn, randul se rupe, oamenii, brusc impacientati, inainteaza in spatiul pana atunci liber, cercul se strange. Ma mut si eu ceva mai incolo, tot pe iarba. Nu dureaza mult si grasani in pantaloni scurti, urmati de fete-pitzi cu telefonul mobil, se reped inca si mai aproape de actori. Ceilalti oameni, suparati ca nu mai vad nimic, se bulucesc si ei in fata, si uite-asa se alege praful de atmosfera relaxata dinainte. Si totul de la platforma aia, nu puteau sa n-o includa in piesa ?!

        In cateva secunde, atmosfera atat de placuta incat parea ireala, semanand cu stilul occidental de a gusta un spectacol, s-a transformat in ceva confuz, haotic. Oamenii s-au bulucit de-a valma, sa prinda locuri cat mai in fata, randurile s-au strans sufocant, micul farmec al acelei ore a pierit strivit de imbulzeala. M-am ridicat siderata de pe iarba si m-am refugiat pe o banca sa fumez o tigara. Damn, mi-au stricat din nou micul moment de fericire.

       Chiar nu ne putem bucura cu seninatate, cu relaxare de ceva frumos? Chiar nu se poate fara imbulzeala, fara lupta pentru locul cel mai bun, fara nesimtirea asta crasa fata de cel de langa tine ? Langa mine erau doi tineri francezi si i-am auzit minunandu-se de stilul asta romanesc, de a da navala si de a musca fara jena din spatiul altuia, din bucuria linistita si senina a celui de langa.

      Spectacolul s-a terminat cu procesiunea unor papusi uriase, care s-au plimbat prin fata pe la TNB, si bineinteles ca multimea de gura-casca-fotografi le-a urmat ca un alai de nunta. Spiritul de turma si setea de noutate i-a unit pe oameni intr-un mars prostesc. Din pacate, nu e vorba aici de devorarea unui happening cultural, nu e vorba de foame de cultura, de nou, de frumos. E vorba de o curiozitate natanga fata de orice lucru iesit din tipare care se intampla in viata acestor oameni blazati. Dau buzna, se calca in picioare pentru a casca gura ca la circ. Fac poze pentru a se lauda apoi pe Facebook la ce eveniment nemaipomenit au asistat. Mica portie de cultura la care au luat parte le foloseste oare la ceva? Devin oare un pic mai educati, un pic mai atenti? Vor ezita ei data viitoare cand vor simti impulsul de a se napusti in fata, cat mai in fata, cu justificarea ca TREBUIE sa fotografieze? Eu una ma indoiesc.

Papusile gigantice - teatru de strada in Bucuresti

Sursa foto: http://bucharestdailycolours.wordpress.com/tag/street-theatre-bucharest/

Read More