Teatru in strada si circ in public

       Asta-seara am nimerit, intamplator, la o reprezentatie de teatru in strada, pe tapsanul din fata Teatrului National. Cred ca piesa trecuse deja de jumatate, dar fiind vorba de ceva abstract, nu conta chiar atat de mult momentul in care nimereai acolo.

        Spectatorii formau un cerc mare in jurul actorilor, iar unii se asezasera confortabil pe iarba - mi-a placut atmosfera, asa ca m-am asezat si eu jos. Chiar nu-mi venea sa cred ca pot gasi astfel de momente si in blazatul Bucuresti. In primele randuri, oamenii fotografiau cu ce aveau la indemana - aparate profi, compacte, dar si cu telefonul. Declansau incontinuu, imortalizand fiecare miscare a actorilor. Nu trece mult si in scena este adusa o platforma. Ca la un semn, randul se rupe, oamenii, brusc impacientati, inainteaza in spatiul pana atunci liber, cercul se strange. Ma mut si eu ceva mai incolo, tot pe iarba. Nu dureaza mult si grasani in pantaloni scurti, urmati de fete-pitzi cu telefonul mobil, se reped inca si mai aproape de actori. Ceilalti oameni, suparati ca nu mai vad nimic, se bulucesc si ei in fata, si uite-asa se alege praful de atmosfera relaxata dinainte. Si totul de la platforma aia, nu puteau sa n-o includa in piesa ?!

        In cateva secunde, atmosfera atat de placuta incat parea ireala, semanand cu stilul occidental de a gusta un spectacol, s-a transformat in ceva confuz, haotic. Oamenii s-au bulucit de-a valma, sa prinda locuri cat mai in fata, randurile s-au strans sufocant, micul farmec al acelei ore a pierit strivit de imbulzeala. M-am ridicat siderata de pe iarba si m-am refugiat pe o banca sa fumez o tigara. Damn, mi-au stricat din nou micul moment de fericire.

       Chiar nu ne putem bucura cu seninatate, cu relaxare de ceva frumos? Chiar nu se poate fara imbulzeala, fara lupta pentru locul cel mai bun, fara nesimtirea asta crasa fata de cel de langa tine ? Langa mine erau doi tineri francezi si i-am auzit minunandu-se de stilul asta romanesc, de a da navala si de a musca fara jena din spatiul altuia, din bucuria linistita si senina a celui de langa.

      Spectacolul s-a terminat cu procesiunea unor papusi uriase, care s-au plimbat prin fata pe la TNB, si bineinteles ca multimea de gura-casca-fotografi le-a urmat ca un alai de nunta. Spiritul de turma si setea de noutate i-a unit pe oameni intr-un mars prostesc. Din pacate, nu e vorba aici de devorarea unui happening cultural, nu e vorba de foame de cultura, de nou, de frumos. E vorba de o curiozitate natanga fata de orice lucru iesit din tipare care se intampla in viata acestor oameni blazati. Dau buzna, se calca in picioare pentru a casca gura ca la circ. Fac poze pentru a se lauda apoi pe Facebook la ce eveniment nemaipomenit au asistat. Mica portie de cultura la care au luat parte le foloseste oare la ceva? Devin oare un pic mai educati, un pic mai atenti? Vor ezita ei data viitoare cand vor simti impulsul de a se napusti in fata, cat mai in fata, cu justificarea ca TREBUIE sa fotografieze? Eu una ma indoiesc.

Papusile gigantice - teatru de strada in Bucuresti

Sursa foto: http://bucharestdailycolours.wordpress.com/tag/street-theatre-bucharest/