Pe trepte la TNB

M-am gandit sa nu fiu totusi atat de critica vis-a-vis de aceasta tarisoara ca un buchet de flori si sa consemnez cateva din lucrurile care-mi sunt dragi aici. Daca nu mi-ar place nimic, ar trebui sa plec urgent... N-am sa vorbesc despre chestii generale cum ar fi arhitectura, peisaje, evenimente etc. ci de lucruri mai marunte care-mi bucura viata din cand in cand. Mai ales in zilele de vara.

Un loc care imi place foarte mult in Bucuresti este iesirea de metrou dinspre TNB. Cand mai ajung seara pe la Universitate, imi place sa ma opresc acolo pe trepte, fumand o tigara sau mai multe, mai ales de vineri pana duminica. Dar orice seara a saptamanii este indeajuns de potrivita pentru a desfasura aceasta activitate. Imi place sa ma uit la oamenii care urca din pasaj (majoritatea pe scara rulanta, caci deh, sportul nu are mare trecere la noi) si sa-i observ. Spre deosebire de orele dupa-amiezii, cand lumea este mult mai pestrita si mai grabita, seara apar haine fistichii, chipuri mult mai interesante, iar oamenii zabovesc prin zona cateva minute, in asteptarea unui prieten (sau a mai multora). Scara rulanta aduce fete de liceu carora deja nu le mai poti ghici varsta exacta, baieti ceva mai draguti decat cei pe care-i vad in restul zilei, grupuri de prieteni sau cupluri care se saruta cu foc pana ce ultima treapta ii arunca in lumea de deasupra. Imi place sa observ cum se mai imbraca, ce combinatii mai fac, cum mai arata tinerii in seara respectiva, in care m-am nimerit si eu pe acolo. Ei cred probabil ca astept si eu pe cineva. Uneori astept, alteori nu. Desigur nu se intreaba ce fac eu acolo. S-ar mira daca ar sti ca pur si simplu imi place sa-i privesc? Cand am inceput sa fac asta, recunosc ca am avut o usoara stinghereala - ma simteam ca un intrus in aceasta lume grabita, cu reguli nescrise. Aici sosesti, stai pana iti ajung prietenii, apoi pleci spre locul-destinatie. Nu ramai asa, fara nici un scop sau plan clar. Pentru ca iesirea de metrou nu este o destinatie in sine. E ca un fel de gara in care oamenii se perinda cu treburi, cu scopuri precise.

Read More

Tampila revine

Oau, cat de mult a trecut de cand n-am mai scris pe blog ! Cam de cand ne-am mutat de langa Cismigiu. Zona aceea avea ceva special...sau poate eu GANDEAM ceva mai mult atunci. Am fost intr-o pasa ciudata in ultimele luni, n-am facut mai nimic important. Nici macar nu am mai fotografiat (ma refer la poze pentru sufletul meu, nu la cele de studio). Acum este septembrie, iar ultimele fotografii le-am facut prin primavara. Este uimitor cum de am reusit sa ajung in extrema cealalta. Am avut o mica vacanta prin tara si nu am facut nici macar o poza, desi am trecut prin zone frumoase. Am fost in Grecia si nu m-am obosit nici macar sa scot aparatul din apartament, dar'mite din geanta. In sufletul meu s-a instalat un dezinteres total fata de fotografie. Singurul regret ar fi ca nu am amintiri palpabile din acele calatorii. Poze la care sa ma uit peste cativa ani. Poate ar trebui sa-mi iau un compact, e incomparabil mai usor de carat. :)  

Acum, la inceputul toamnei, redescopar cititul in parc (sau la terasa MTR) si hoinaritul aiurea prin oras. Este grozav, simt ca incep sa revin la viata, ca reincep sa gandesc! In ultimele luni m-am simtit goala pe dinauntru, letargica...este ciudat, nici eu nu inteleg pe deplin ce mi s-a intamplat. Problema este ca m-am trezit cam tarziu, o sa vina frigul si n-o sa mai pot citi in parc... :((  As avea multe de scris, dar acum nu-mi vine nimic in minte. Ma bucur totusi ca am reinceput sa scriu. 

Read More

Zi istorica

   Zi istorica, azi m-am reapucat sa cant la pian. De fumat nu m-am lasat, dar m-am apucat de cantat. E drept, pianina babei suna ca naiba, mai are doar doua octave care sunt cat de cat ok, cele din centru. In rest, sunetele au luat-o razna. Am reusit totusi sa compun cateva cantece simple. Nu-mi dau seama daca le-am mai auzit undeva sau exista doar in capul meu. Imi pare tare rau ca nu am acordat pianina - se face deja un an de cand stam aici si tot nu am acordat-o. M-am gandit ca e scump. Oricum, in doua luni plecam de aici, deci adio pianina autentica. E neagra si, probabil, destul de veche. August Forster.
   Ma uit pe Google si aflu ca e nemtesc. Dau si de un site, unde pot sa aflu varsta pianului, dupa serie. Cica e din 1930-1940. Oau! Cred ca valoreaza ceva, dar cine se apuca sa mute mastodontul asta? Las' ca-mi iau eu orga pentru calculator. Si daca am chef de o pianina adevarata, merg la Piticesti si cant. Ma gandesc de cate ori am fost acasa la ai mei si nu m-am atins de pian...Hmm, la un moment dat nici nu mai observ ca exista.
   Poate ajung si eu ca micul Mozart. Nu mi-ar placea totusi sa compun slagare. Mai degraba as vrea sa fac muzica de film. Ca Yann Tiersen (Amelie) sau Thomas Newman (muuulte, American Beauty). Eeeeh, visez si eu... 

Read More

Din gandurile lui Tampila (3)

Azi nu am plecat la munca pentru ca am avut o misiune mai nobila decat munca: a trebuit sa manac cel putin o treime din fructele si legumele din frigider, ca sa nu se strice. E pacat de ele, are dreptate Orfanu. Asa ca m-am oferit eu. A trebuit sa ramana si Molecula, sa pregateasca salata. A facut una uriasa, de abia incapea in castron. A incercat sa inghesuie in ea tot ce s-a putut. Eu am spalat ciresele si capsunile, o parte doar, ca n-am cum sa le mananc pe toate. Acum mi s-a umflat burta de la legume si fructe, dar parca tot mi-e foame.

Read More

Raceala si inca un personaj

  Ma incearca de cateva saptamani o raceala. Nu racesc rau, dar nici nu scap de simptome. M-am saturat de ea. Din cauza ei ma simt tare ciudat. Poate e si din cauza tigarilor. M-am hotarat sa fac un experiment: incerc sa nu mai fumez. Nu stiu daca voi reusi, dar cel putin incerc. Acum fumez ultima tigare pe ziua de azi, impreuna cu un Fervex cam calai. Nu pot sa renunt asa, brusc.
  Daca peste doua zile ma simt mult mai bine, o sa ma gandesc serios sa renunt la fumat. O sa-mi lipseasca, dar parca mai de pret e starea mea de bine. Si cum, sa nu mai merg eu in parc sa citesc si sa fumez? Sau sa ma opresc din plimbari pe o banca, la umbra, si sa fumez o tigara in timp ce admir o cladire scorojita de vreme?
  Apropo de scorojit, azi m-am uitat mai atent la ziduri, la garduri, la pietre, la tot ce mi-a iesit in cale, dar nici urma de alti Porcushori, Copii calare pe magari sau alde de-astea. Nu stiu cat timp va trece pana il voi vedea pe urmatorul personaj din Albumu' lui Tampila. As vrea sa vad macar unul pe saptamana, sau hai, unul pe luna, dar imi dau seama ca nu e chiar atat de simplu. Apar foarte rar, si atunci trebuie sa fii pe faza.

   Am iesit in seara asta cu Bruno si mi-a mai venit in minte un personaj. E drept, unul mai mic. Un batranel handicapat sau putin nebun, sau poate amandoua. Vai, dar toate personajele mele sunt intr-o ureche! Batranelul asta e imbracat ponosit si isi face veacul pe garduri de piatra sau pe canalizarea in forma de T de langa o curte frumoasa. Nu am habar unde sta,chiar asa, unde sta? Cand e mai frig, isi pune o bascuta veche care ii ascunde carliontii incaruntiti. Cred ca a fost un barbat prezentabil la vremea lui, pentru ca si acum are trasaturi placute. Alteori il intalnesc pe o banca in Cismigiu, sta si mestereste la tot felul de chestii. Dar, oriunde l-as intalni, are intotdeauna cu el un radio mic la care asculta muzica sau mai stiu-eu-ce.
   Locul lui preferat e canalizarea in forma de T, pentru ca acolo il vad cel mai des. Ziua mai face un ban maturand gradinile oamenilor, carand diverse lucruri sau ajutand la croitoria de la strada. Cand merge, arata ca o papusa stricata care isi misca haotic bratele si picioarele. Astazi cara o matura dupa el, dar nu am reusit sa vad unde se duce, pentru ca Bruno tragea tare de lesa.
   Ne salutam de fiecare data si uneori mai vorbim, dar nu reusesc sa inteleg ce imi spune, pentru ca bolboroseste cuvintele. Prima data am intrat in vorba cu el cand a fugit Bruno din parc. Mosul mi-a aratat incotro a luat-o si eu l-am urmarit in fuga. Ca l-am prins abia acasa, asta e alta poveste. Dar de atunci, cand il vede pe catel, il dragaleste cu tot felul de vorbe neinteligibile.
   Nici el nu cerseste, desi dupa imbracaminte ai zice ca e boschetar. Cel mai simpatic arata atunci cand sta cocotat pe canalizarea in forma de T si asculta radioul. Poate intr-o zi am sa ii fac o fotografie.

Read More