Langa lac (1)

      Postarea ar fi trebuit scrisa de fapt ieri, pentru ca ieri am luat in sfarsit bicicleta si am plecat la plimbare prin parcul Carol, aflat la doi pasi de mine. Dar o scriu acum, fiindca azi am luat din nou bicicleta, am facut cam aceleasi trasee si m-am asezat in acelasi loc langa lac. In loc sa citesc, m-am apucat sa gandesc si sa scriu ceva.  Si ieri, si azi.

      M-am hotarat, deodata, sa fac aceleasi lucruri in fiecare zi, pana le storc de ultima noutate aducatoare de bucurie. Si sa redau aici, de fiecare data, ceea ce am gandit si am scris langa lac. Peste ani, va fi ca o marturie palpabila a ceea ce am fost la un moment dat si o masura a ceea ce am devenit intre timp.

      "Am descoperit ca pot sa scriu la fel de bine pe Kindle ca pe calculator. E drept ca are si neajunsuri, cum ar fi ca nu iti salveaza automat ceea ce ai scris, iar daca a intrat in standby, adio compozitie literara...Am patit-o deja, asa ca o sa am mai multa grija. Stau acum pe iarba, pe malul lacului, si mi s-a facut pofta de scris - pentru cateva minute m-am simtit fericita,chiar daca am uitat sa salvez.

      Locul este grozav, dar atmosfera mai putin: in dreapta mea, din fericire ascunsi dupa o salcie, un baiat si doua fete sparg seminte si rad zgomotos. Pe treptele podului de pe lac, doi colorati fac baie si stau la plaja, iar pana la mine ajung franturi de slagare maneliste. Nici asa, fredonate, nu pot sa le suport, mi se par si mai agresive cu auzul meu. Desigur, nu pot sa am pretentia ca parcul sa fie in intregime la dispozitia mea. Nici macar bucata asta de iarba pe care stau. Iar acum parcul este chiar liber, spre deosebire de week-end, cand mai bine stau in casa decat sa vin aici.

      Na, ca m-a muscat si o insecta, nu stiu ce era, doar capusa sa nu fie! Ba stai, ca mi-a ajuns pana in chiloti, mama ei de insecta! Cu toate astea, iubesc bucata asta de iarba...

      Fabulez, dar ar fi grozav sa existe un parc numai pentru oamenii faini, sau cel putin oamenii linistiti. Si sa aiba neaparat un lac. Un loc in care sa se stea pe iarba, la umbra copacilor, sa fie picnicuri si jocuri de tot felul, si nimeni sa nu deranjeze pe nimeni. Utopie si discriminare, stiu. Daca as avea o bucata de padure, cu siguranta as face un astfel de parc, in care as accepta oamenii pe baza de "Face control". Dar stai, nu pot face eu selectia, pentru ca vreau sa fiu si eu acolo, pe iarba, bucurandu-ma de parcul acesta minunat.

      Hmm, dar daca stau bine sa ma gandesc, exista un parc in Bucuresti care se apropie un pic de imaginea ideala: parcul Kisselef, partea dinspre MTR. Nu-mi amintesc sa se poata sta pe iarba, dar este un loc extraordinar pentru citit. Fiind probabil prea mic, nu satisface exigentele multimii cotropitoare, dornice de plimbari lungi. Anii trecuti, cand am locuit prin apropiere, am facut o adevarata fixatie cu acest parc. Am citit multe carti pe bancile lui, stand cateodata ore in sir. Aveam deja bancile preferate, stiam cam pe unde e mai liniste, unde sunt locurile mai umbrite si mai putin circulate. Ba chiar am descoperit ca nu pot citi in alt parc, pentru ca nu regaseam aceeasi atmosfera. M-am oprit odata in parcul micut de langa Gradina Icoanei, care imi placea foarte mult la un moment dat, insa pur si simplu nu am putut sa citesc nici o pagina. Asa ca ce am facut? Am luat metroul si am plecat spre parcul Kisselef. Numai eu pot sa ma inteleg, stiu."

via moderndayfairytale